Home » D:News » Unul dintre asistenţi, arestat în cazul femeii care a născut, deşi se află în comă de 26 de ani

Unul dintre asistenţi, arestat în cazul femeii care a născut, deşi se află în comă de 26 de ani

Unul dintre asistenţi, arestat în cazul femeii care a născut, deşi se află în comă de 26 de ani
Publicat: 26.01.2019
A fost arestat un asistent medical de la clinica Hacienda HealthCare, unde a născut o femeie aflată în comă. Autorităţile l-au găsit cu ajutorul probelor genetice, conform The Huffington Post.

Poliţiştii au anunţat miercuri că au arestat un asistent medical care lucra la aceeaşi clinică unde a născut femeia aflată în comă. Acesta este suspectat de viol şi de faptul că a lăsat-o gravidă pe pacientă, scrie Mediafax.

Nathan Sutherland, în vârstă de 36 de ani, este asistent medical autorizat, înregistrat la clinica Hacienda HealthCare din Phoenix. Acesta a fost acuzat de agresiune sexuală şi de abuz asupra unui adult vulnerabil.

Autorităţile din Phoenix au precizat că suspectul a fost găsit cu ajutorul probelor ADN. Totuşi, nu este clar dacă Sutherland a fost angajat de clinică sau dacă avea un contract temporar, dar se ştia că lucra la clinică din anul 2011, spune sergentul Tommy Thompson.

„Acesta a fost asistentul medical alocat pacientei, cel putin o parte din timp”, adaugă Thompson.

Ştirile despre arestarea suspectului vin la scurt timp după ce un medic şi-a dat demisia, iar altul a fost supendat în urma dezvăluirii cazului. Pacienta, care acum are 29 de ani, este nativ americană şi se află în comă de la vârsta de trei ani. Aceasta a născut un băieţel sănătos în Decembrie.

Citeşte continuarea în Mediafax.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență și l-a adus pe Carol al II-lea pe Tronul României?
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență ...
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
David Lynch: „Dune a fost singurul eșec real din cariera mea”
David Lynch: „Dune a fost singurul eșec real din cariera mea”
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Misterul bărbatului cu piele de argint
Misterul bărbatului cu piele de argint
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...